Botoșani: Cinci tineri au urcat pe bustul lui Mihai Eminescu! Imaginile incredibile surprinse în miez de noapte
Cinci tineri din Vorona au venit la oraș, reușind să ”pună în scenă” un adevărat spectacol nocturn, însă într-o regie foarte proastă.
Astfel, în data de 3 ianuarie, în jurul orei 23.15, polițiștii locali din cadrul Dispeceratului au sesizat patrula din zona Pietonal Unirii – Parc Mihai Eminescu cu privire la faptul că mai mulți tineri urcă pe statuia reprezentând bustul lui Mihai Eminescu amplasată în parc.
La fața locului, polițiștii locali au identificat cinci tineri care se amuzau, în timp ce se “cățărau” pe statuie.
Polițiștii locali i-au legitimat pe cei cinci teribiliști, care aveau vârste cuprinse între 19 și 22 ani, toți cu domiciliul în comuna Vorona.
”Pentru faptele săvârșite a fost dispusă sancționarea contravențională cu amendă, cuantumul total fiind de 3.400 lei”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Botoșani.
SURSA: STIRIBOTOSANI.RO