Boala l-a răpus! Un pompier ieșean a decedat în spital
Tragedie fără margini în rândul pompierilor ieșeni și în familia celui care a fost Vasile Emil, care a decedat luni la spital. Emil a pierdut lupta cu viața, după o grea suferință, aceasta l-a răpus. Cât a fost în activitate a salvat vieți și a luptat cu focul alături de alți colegi de-ai săi, dar în ultima perioadă nu a mai avut putere să lupte pentru viața sa. A plecat către o altă destinație, spre disperarea soției sale și a celor trei copii.
Născut pe data de 25 aprilie 1960, în localitatea Mironeasa, din județul Iași, după absolvirea liceului, în data de 23 martie 1980 este înrolat ca militar în termen, iar pe data de 15 septembrie 1986 este admis la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ”Pavel Zăgănescu” Boldești, pe care a absolvit-o în august 1988, ulterior fiind repartizat la Grupul de Pompieri Iași, îndeplinind funcțiile de subofițer operativ și șef gardă intervenție-stingere, până la data de 25 septembrie 2016, data trecerii în rezervă, la împlinirea vârstei standard de pensionare.
Nu împlinise 64 de ani, iar de acum, camaradul nostru, care și-a slujit țara și timp de 30 de ani și-a dedicat viața pentru salvarea oamenilor din diferite situații, ne va veghea din ceruri.
Colegii sunt profund mâhniți. ”Nu ne vine să credem că a plecat dintre noi, de acum, camaradul nostru ne veghează din ceruri! Dumnezeu să-l ierte!”
𝐌𝐞𝐬𝐚𝐣 𝐝𝐞 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭:
𝐃𝐢𝐧 𝐦𝐨𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐨𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯𝐞, 𝐭𝐫𝐮𝐩𝐮𝐥 𝐧𝐞𝐢̂𝐧𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭̦𝐢𝐭 𝐚𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐦𝐢𝐥, 𝐯𝐚 𝐟𝐢 𝐝𝐞𝐩𝐮𝐬 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟐𝟔 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝐚.𝐜., 𝐥𝐚 𝐂𝐚𝐩𝐞𝐥𝐚 𝐁𝐢𝐬𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐢 „𝐒𝐟. 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞” 𝐝𝐢𝐧 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐀𝐝𝐚̂𝐧𝐜𝐚̆, 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐌𝐢𝐫𝐨𝐬𝐥𝐚𝐯𝐚, 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐈𝐚𝐬̦𝐢, 𝐢𝐚𝐫 𝐟𝐮𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐥𝐨𝐜, 𝐝𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝟐𝟖 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝐚.𝐜., 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐮 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟐.𝟎𝟎.