BĂRBAT REȚINUT PENTRU DOUĂ INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER!

La data de 29 aprilie a.c., polițiștii Secției nr. 6 Poliție Iași au reținut un bărbat, de 31 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de conducere anulat/suspendat.

În fapt, la data de 28 aprilie a.c., bărbatul ar fi condus un autoturism pe Șoseaua Iași – Hlincea, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta ar avea dreptul de conducere suspendat.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea alcoolscopică a bărbatului, însă fără a reuși. Astfel, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.
În baza probatorului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
La data de 30.04.2024, urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași cu propuneri legale.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *