Bărbat de 69 de ani din Iași, prins la volan sub influența băuturilor alcoolice

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din comuna Ruginoasa a fost prins sub influența băuturilor alcoolice la volan.

La data de 28 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au oprit pentru control un autoturism condus de acesta pe DN 28 A, în interiorul localității Ruginoasa. Emânând halenă alcoolică, șoferul a fost supus testului alcoolscopic, care a relevat o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Alt caz similar a fost și în Hârlău, unde polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit pentru control un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani din comuna Erbiceni, în localitatea Totoiești, pe DC 113.

Șoferul, la fel, a fost supus testului alcoolscopic, care a indicat o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca și în primul caz, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice, iar dosarul penal a fost întocmit pentru conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *