Avocatul Felecanu, acuzat de uciderea iubitei lui, a fost trecut în arest la domiciliu. A stat un an și 7 luni de arest
Sebastian Felecanu, avocatul ieșean trimis în judecată sub acuzația că și-a ucis iubita se poate întoarce în apartamentul din blocul din Târgu Cucului unde s-a avut loc tragedia.
După un an și 7 luni de arest, judecătorii au schimbat decizia cu arestare cu cea de arest la domiciliu.
Motivația judecătorilor de la Înalta Curte de Justiție:
”În majoritate: Admite contestaţia formulată de inculpatul Felecanu Sebastian împotriva încheierii penale din 29 ianuarie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 613/45/2022/a12. În baza art. 218 C.proc.pen., dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul Felecanu Sebastian pe o durată de 30 de zile de la 06 februarie 2024 la 06 martie 2024, inclusiv. În baza art. 221 alin. (1) şi (2) C.proc.pen. pe durata arestului la domiciliu inculpatul Felecanu Sebastian are următoarele obligaţii: – să nu părăsească imobilul în care locuieşte Mun. Ia?i, …. Jud. Iaşi, fără permisiunea organului judiciar; – să se prezinte în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; – să nu comunice cu membrii de familie ai victimei, cu martorii ori experţii din prezenta cauză. În baza art. 221 alin. 4 si alin. 11 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului Felecanu Sebastian că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau a obliga?iilor ce îi revin pe durata acesteia sau dacă există suspiciunea rezonabilă ca a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive în condiţiile prevăzute de lege. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Felecanu Sebastian (…., în prezent aflat în C.R.A.P. din cadrul I.P.J. Iaşi), de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/UP din 16 iulie 2022 emis în baza încheierii nr. 13/2022 din 16 iulie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, dacă nu este reţinuţ sau arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul inculpat Felecanu Sebastian rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 februarie 2024.___Cu opinie separată în sensul respingerii, ca nefondată, a contestaţiei formulată de inculpatul Felecanu Sebastian şi obligării acestuia la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.”
Reamintim că, pe 19 iunie 2021, iubita lui Felecanu, Monica Cioată, în vârstă de 26 de ani, a căzut de la fereastra apartamentului situat la etajul 6, ce îi aparţine lui Sebastian Felecanu. Procurorii l-au trimis în judecată sub acuzația de omor calificat și asta deoarece experții criminaliști au stabilit că femeia a fost aruncată de la etaj iar Felecanu susține că fosta lui iubită s-a sinucis.
Sursă: ziaruldeiasi.ro