Atenționare de călătorie pentru turiștii care vor să meargă în Grecia. Avertismentul emis de MAE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că potrivit Serviciului elen de Meteorologie, în data de 3 iulie, se vor înregistra temperaturi foarte ridicate.
În consecinţă, Ministerul grec al Protecţiei Civile şi al Crizelor Climatice avertizează că va exista un risc foarte ridicat pentru producerea incendiilor în regiunea Peloponez (Laconia), în Insula Kythira şi în Insula Creta (Chania).
”Serviciul elen de Meteorologie avertizează că masele de aer instabile vor provoca înrăutăţirea vremii, în principal în centrul şi nordul Greciei, în intervalul 3-4 iulie 2024, producând ploi abundente şi furtuni care vor fi însoţite de fulgere şi grindină. Astfel, sunt prognozate cantităţi mari de precipitaţii, în data de 3 iulie 2024, în Macedonia de Est, Tracia, Macedonia Centrală şi în plus, în data de 4 iulie 2024, în Tesalia, Insulele Sporade, Insula Evia, estul Greciei Centrale şi sud-estul provinciei Peloponez. Având în vedere riscurile care decurg din apariţia acestor fenomene meteorologice extreme, autorităţile atrag atenţia că în intervalul menţionat, circulaţia pe drumurile publice poate fi restricţionată, recomandând conducătorilor auto să verifice starea drumurilor pe site-ul oficial al Poliţiei elene”, este mesajul MAE.
Citește mai mult AICI