ApaVital a pierdut un proces cu o miză de 5 lei. Până la sentința finală s-au dus pe apa Sâmbetei cheltuieli judiciare de mii de lei

Timp de un an și jumătate, ApaVital a luptat în justiție pentru a scăpa de plata unei sume ridicole. Depășirea concentrației de poluanți în apele evacuate de furnizorul de servicii de apă-canal i-au atras o penalitate de 5 lei și 59 de bani din partea Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad.

În cele din urmă, instanța a stabilit că penalitatea fusese aplicată corect, iar ApaVital va trebui să o plătească. Nici judecătorii nu au reușit să înțeleagă ce urmărea ApaVital contestând o penalitate atât de redusă. Pe rolul instanțelor se mai află astfel de procese deschise de ApaVital, inclusiv unul având ca miză o penalitate de doar 13 bani.

În calitate de furnizor de servicii de apă-canal, ApaVital are încheiat un abonament cu Administrația Națională a Apelor, în baza căruia i se permite evacuarea apelor uzate, după epurare, în cursurile râurilor. În urma unor controale efectuate în august 2022, ABA Prut-Bârlad a constatat depășirea concentrației unor substanțe poluante de două sau chiar patru ori. Ca urmare, în decembrie a fost încheiat un proces-verbal prin care s-a stabilit în sarcina ApaVital plata unei penalități de 5,59 lei. Deși suma nu reprezenta nici măcar prețul unui metru cub de apă, ApaVital a contestat procesul-verbal în fața Judecătoriei.

Citește mai mult pe ziaruldeiasi.ro

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *