Anchetă a procurorilor după tombola cu un consistent premiu la clubul ieșean Viper. A fost sau nu păcălit câștigătorul?

Adjudecarea unui premiu imens la jocuri de noroc a fost urmat de o anchetă atunci când fericitul câștigător s-a plâns că ar fi fost tâlhărit. De fapt, după cum au stabilit anchetatorii, împărțise banii, iar acum îi părea rău.

Așa cum au stabilit ulterior anchetatorii, la sfârșitul lui martie 2023, în clubul Viper s-a desfășurat extragerea finală a unei tombole cu premii în bani, marele premiu fiind în valoare de 386.102 lei. La extragere au participat doar jucătorii care puteau dovedi, în baza unor tichete, că au rulat în sala de jocuri anumite sume de bani. În finală se calificaseră șase jucători, patru dintre ei prezentând câte două tichete, iar alți doi, câte unul. De regulă, la astfel de evenimente, finaliștii se înțeleg între ei, urmând să împartă premiul. Administratorul sălii este informat, iar extragerea nu mai are loc. Premiul se împarte direct între finaliști. De această dată, unul dintre finaliști nu a mai fost de acord cu împărțirea premiului, așa că tragerea a fost necesară. Ceilalți cinci s-ar fi înțeles să împartă banii.

În urma tragerii, premiul a fost câștigat de unul dintre cei cinci, Adrian F. Acesta a mers cu ceilalți patru la o masă de lângă bar, unde s-a făcut împărțirea banilor. Adrian F. a dat niște bani fetelor care erau de serviciu în sală și agenților de pază, după care a plecat cu sacoșa de bani. Conform martorilor, totul decursese normal, lumea era veselă, nimeni neavând nimic de împărțit cu nimeni.

Câștigătorul s-a întors supărat la club

După vreo două zile însă, Adrian F., câștigătorul, a revenit la sala de jocuri, mai puțin fericit decât înainte. O martoră a povestit că bărbatul spunea că îi pare rău că a împărțit banii cu ceilalți finaliști: ar fi putut să nu le dea nimic. A urmat o plângere penală, Adrian F. reclamând faptul că ar fi fost pratic tâlhărit, pentru că nu existase nicio înțelegere între el și restul participanților. Ar fi fost însă constrâns prin amenințări să împartă premiul câștigat.

Ancheta a fost finalizată de procurori în câteva zile, aceștia ajungând la concluzia că acuzațiile nu se verificau. Ei au dispus clasarea cauzei, întrucât fapta nu era prevăzută de legea penală. Adrian F. a contestat soluția procurorilor, dar conducerea Parchetului de pe lângă Judecătorie a respins plângerea, ca neîntemeiată. O utimă încercare a fost făcută de Adrian F. pe lângă Judecătorie, el cerând desființarea soluției de clasare și trimiterea cauzei la procurori, pentru completarea cercetărilor.

Citeste mai multe AICI

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *