A plătit 500 de euro pe un document fals și s-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat, la controlul de frontieră, un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care era fals.

În data de 01 februarie a.c., în jurul orei 16.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în R. Moldova, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile B, C, D și E, cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele și fotografia sa. Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, s-a constatat că bărbatul nu figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că în anul 2008, fiind la muncă într-un stat din afara Uniunii Europene, a obținut permisul de conducere de la o școală de șoferi, cu scopul de a găsi un loc de muncă mai bine plătit. A plătit suma de 500 de euro pentru document, fiind asigurat de reprezentantul școlii că permisul de conducere este autentic și valabil.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *